Presiunea, în general, este definită ca fiind „o forță care apasă pe unitatea de suprafață a unui corp”.
Atât în cazul oamenilor, cât și a obiectelor, presiunea în exces poate cauza situații neprevăzute și nefericite.
De aceea, e important să stabilim un nivel optim al acesteia.
Dacă în cazul ființelor vii, presiunea este asociată cu o stare sufletească greu de controlat, în cazul obiectelor – cum sunt și centralele termice – situația este ținută sub control de ceea ce numim regulator de presiune gaz.
Te-ai întrebat vreodată care este rolul acestuia?

Ce este un regulator de presiune gaz

Regulatorul de presiune a gazului, numit și reductor de presiune, este definit de Wikipedia ca fiind un „dispozitiv care acționează asupra unui fluid (lichid sau gaz) dintr-un rezervor sau dintr-o conductă, capabil să asigure o valoare de presiune predefinită și constantă.”

Aceasta este diferită de valoarea „în amonte”, adică de dinaintea regulatorului de presiune și stabilește limitele de funcționare așteptate.

Un reductor de presiune este un tip particular de supapă și este compus din patru elemente: un disc de reglare, un arc de contrast, o membrană elastică și o tulpină cu obturator.

Regulatorul de presiune în cazul centralei pe gaz

În ceea ce privește centrala termică pe gaz, regulatorul de presiune reprezintă un mecanism de reglare și stabilizare a presiunii gazului.

Acesta poate fi utilizat în circuitele de alimentare cu gaz metan ale centralelor termice, boilerelor, convectoarelor sau aragazelor.

Sistemul include o componentă din bumbac, situată la intrare, ce blochează accesul particulelor de praf.

În plus, are prize de măsurare a presiunii de intrare și ieșire a gazului. La instalare, se ține cont de sensul săgeții de pe corpul regulatorului, instalându-se în poziție orizontală.

Regulatoarele de gaz sunt realizate în conformitate cu specificațiile normelor europene, fiind potrivite pentru:

  • sisteme cu arzătoare de gaz automate;
  • sisteme mixte și sisteme combinate;
  • sisteme industriale de distribuție.

Este responsabilitatea fiecăruia să aleagă un regulator potrivit instalației sale, acesta urmând a fi montat corespunzător de o persoană specializată.

Este important de menționat faptul că în cazul acestor regulatoare de presiune, instalarea și verificarea lor trebuie efectuată cu atenție.

Întrucât presiunea din instalație este foarte mare, trebuie să asigurați condiții sigure, evitând orice fel de viitor pericol.

Regulatoarele de presiune gaz sunt necesare în orice instalație care utilizează gaz comprimat.

 

Regulatorul de presiune pentru buteliile de gaz

Cu siguranță ai văzut un regulator de presiune în cazul clasicelor butelii de gaz, utilizate pentru aragaz.

Tipul acesta de regulator este cel mai des utilizat. Comparativ cu reductorii de presiune de la centralele termice, acesta suportă o presiune mult mai mică.

Deși poate părea destul de nesemnificativ, regulatorul de presiune poate face diferența dintre viață și moarte.

Numeroase incendii sau explozii au fost cauzate de regulatoare de presiune defecte, refolosite sau reglate necorespunzător.
Alege înțelept și scapă de griji!