Te preocupă verificarea centralei termice? Chiar dacă se spune că toamna este cel mai potrivit anotimp pentru această activitate, noi credem că este important să soliciți acest serviciu ori de câte ori simți că este necesar. În plus, primăvara sau chiar vara pot fi două anotimpuri prielnice pentru verificarea centralei termice. În cazul sesizării unor probleme tehnice, lipsa căldurii nu va fi o problemă pe perioada remedierii sau chiar înlocuirii acesteia. În articolul de astăzi, vom aborda acest subiect și îți vom prezenta pașii verificării centralei termice.
Verificarea centralei termice versus verificarea instalației de gaze
Dacă ești la prima verificare a centralei termice și nu ai mai trecut prin această procedură, trebuie să știi de la bun început că aceasta este complet diferită de verificarea instalației de gaze.
În cazul instalației de gaze, în anul 2016 a intrat în vigoare ORDINUL nr. 179 din 16 decembrie 2015 ce presupune ca verificarea să fie efectuată doar de firme autorizate ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei). Rămânem în zona legislativă și te informăm că ai obligația de a verifica instalația de gaze periodic, la maximum 2 ani. Noi, ca specialiști, recomandăm verificarea chiar și la un an, căci este mai ușor să previi riscurile.
În ceea ce privește deținerea unei centrale termice, verificarea periodică a acesteia trebuie realizată de instalatori autorizați de către ISCIR. Prin verificare, înțelegem tot ceea ce ține de buna funcționare a acesteia, în condiții de siguranță.
Fii fără grijă, la EK Instal oferim ambele servicii. Încă de la începuturile activității noastre, ne-am propus să oferim informații cât mai clare și am urmărit funcționarea optimă a instalațiilor și a centralelor termice pe gaz. Ne place să ne știm clienții în siguranță, de aceea îi întâmpinăm cu prețuri avantajoase.
La finalul fiecărei verificări vei primi documente care să certifice ca atât instalația de gaze, cât și centrala termică corespund normelor legislative, dar și criteriilor tehnice. Apoi, toate fișele de verificare a instalației de gaze naturale vor fi depuse de către noi, cu număr de înregistrare și vor luate în evidență de către operatorul de distribuție gaze naturale.
Pașii verificării centralei termice pe gaz
În ceea ce privește verificarea centralei termice pe gaz, vom avea în vedere următorii pași:
– verificarea centralei termice și întreținerea condițiilor inițiale de instalare;
– verificarea conductelor și terminalul aer-gaze;
– verificarea circuitului de evacuare a gazelor arse;
– verificarea electrovalvelor, filtrelor și termostatelor de căldură;
– curățarea arzătorului și a schimbătorului de căldură;
– poziționarea corectă a electrodului;
– verificarea instalatiei de apa, dar și a presiunii apei;
– verificarea vasului de expansiune;
– verificarea pompei de circulație a apei;
– verificarea tensiunii la priza de alimentare;
– verificarea funcționarii corecte a dispozitivelor de control, reglare și siguranță.
Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau nelămuriri, ne poți contacta oricând pentru sfaturi avizate în domeniile instalațiilor de gaze și a centralelor termice pe gaz. Acordă timp lucrurilor care contează!

