Este vară, bine-mi pare! Pentru cei mai mulți dintre oameni, sosirea anotimpurilor calde, în special a verii, este un prilej real de bucurie. Și pe bună dreptate.

Soarele, căldura, vestimentația lejeră și vaporoasă, înghețata delicioasă, serile la terase sau mersul la mare sunt doar câteva dintre motivele pentru care vara poate fi considerată a fi cel mai frumos anotimp.

Un alt motiv pentru care iubim acest sezon este că, odată cu venirea căldurii, mai reducem din costurile facturilor de la gaze sau căldură.  Asta înseamnă că temperatura de afară este suficient de mare, astfel încât să existe o temperatură rezonabilă și în interior. Dar, contrar așteptărilor, centrala termică nu trebuie neglijată.

Deși ai putea crede că oprirea definitivă a centralei este cea mai potrivită decizie pe timp de vară, lucrurile nu stau tocmai așa. Pentru a-ți fi cât mai clar, îți vom spune și de ce.

 

Centrala termică nu trebuie oprită pe timp de vară

Cu siguranță te întrebi de ce, mai ales că oricum nu o folosești. Ideea e că nu o poți închide în mai și să te aștepți ca în septembrie sau octombrie, când frigul va sosi, ea să funcționeze perfect.

Specialiștii recomandă ca cel puțin o dată pe lună, sau poate mai des, centrala termică să fie pornită. Acest fapt este valabil doar în cazul centralelor care nu sunt folosite vara pentru încălzirea apei.

Este foarte importantă pornirea aceasta periodică, pentru a evita blocarea servomotorului care comută de pe apa caldă menajeră pe încălzire.

 

Vara este anotimpul perfect în care poți efectua verificarea centralei termice

O vorbă din bătrâni spune că „omul gospodar își face vara sanie și iarna car”. Așa se întâmplă și acest caz. Noi credem că este important să fii prevăzător și să anticipezi anumite situații, pentru a evita să fii luat prin surprindere. Cu atât mai mult în cazul centralei termice.

Frigul este greu de suportat, în plină iarnă, dacă se întâmplă ca centrala să nu mai funcționeze. Din acest motiv, este bine ca verificarea periodică a centralei termice să fie efectuată în sezonul cald. În felul acesta, specialistul constată dacă centrala ta este într-o stare perfectă de funcționare sau din contră.

Totodată, în cazul unor defecțiuni tehnice, ai mai mult timp la dispoziție să le remediezi. În plus, verificarea periodică te scutește de reale catastrofe care se pot întâmpla din neatenție.

 

Încălzirea casei, o prioritate pe timp de vară

Impropriu spus, deoarece nu cred că există oameni care să aibă nevoie de căldură suplimentară pe timp de vară.

După cum prea bine știi, vara este anotimpul potrivit în care se fac modificările majore din locuință. Fie că e vorba de schimbarea culorilor de pe pereți, fie că e vorba de curățenia anuală, oamenii par să aibă chef de „treabă” și să dea un suflu nou casei lor.

În ceea ce privește centrala termică, vara poate fi anotimpul ideal în care să o schimbi cu alta nouă.

EK INSTAL este o companie autorizată de ANRE care îți asigură cu profesionalism servicii din domeniul instalațiilor de utilizare de utilizare a gazelor naturale.